Adevărul despre implicarea petrolierului Argeş în catastrofa din Portul Rouen

• Comandantul navei era Traian Băsescu,

actualul președinte al României 

de Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu

 

La data de 10 septembrie 1981, petrolierul „Argeş“ (pavilion: România, IMO: 6806743, 36.150 tdw., construit în anul 1968, comandant: c.l.c Traian Băsescu) a fost implicat într-o catastrofă în portul Rouen (Franţa) de pe fluviul Sena.

 

Ediţia din 11 septembrie 1981 a cotidianului regional „Paris – Normandie“ titra pe prima pagină: „Fapte şi oameni. Sena în flăcări în faţa rafinăriei «Shell». Dramă evitată cu precizie în apropiere de Rouen“, articol semnat de François Henriot.

 

Potrivit celor consemnate, în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1981, în jurul orei 08:30, în aval de Rouen, în dreptul rafinăriei „Shell“, fluviul Sena a luat foc în mod inexplicabil şi terifiant. O uriaşă pată de combustibil uşor, nafta[1], s-a aprins instantaneu. Flăcările uriaşe şi vălătucii de fum au învăluit câteva împingătoare şi barje, producând o panică de nedescris în port. Au fost alertaţi pompierii din patru localităţi riverane.

Trei persoane – pilotul unei nave, soţia sa şi copilul lor – au fost la un pas de-a muri arse de vii, dar au fost salvate miraculos de un macaragiu, care a manevrat macaraua aflată pe mal şi i-a cules pe cei trei de pe puntea vasului devorat de incendiu. Alte victime nu au fost înregistrate, ceea ce a făcut ca presa să fie mai puţin interesată de subiect, lăsând autorităţile să ancheteze cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Articolul semnala şi primele suspiciuni ale anchetatorilor referitoare la cauza incendiului, întrucât poliţia bănuia că tancul românesc „Argeş“ ar fi fost la originea deversării de combustibil uşor.

A doua zi, acelaşi cotidian a revenit cu o notiţă din care reieşea că instalaţiile rafinăriei „Shell“ nu au stat la originea acelei scurgeri de produse petroliere aromatice. În schimb, o testare a circuitului de pompare de pe petrolierul „Argeş“ a întărit suspiciunile că nava românească ar fi suferit o defecţiune ce ar fi putut fi la originea deversării de combustibil în apele Senei.

 

Incendiul a provocat distrugerea împingătoarelor „Capitole“ şi „Elbiod“ şi a barjelor acestora, precum şi avarierea cargoului grecesc „Eleistria“, a petrolierului „Argeş“ şi a altor nave.

„Paris – Normandie“, 11 septembrie 1981: – „(…) timp de câteva minute infernal de lungi, Sena a ars ieri-dimineaţă în aval de Rouen către Grand Couronne.

Împinsă de maree şi curent, o pânză de hidrocarburi uşoare – benzină sau produşi aromatici – s-a aprins pe mai multe sute de metri, urcând cu viteza unui cal în galop spre marea rafinărie «Shell»… Câteva secunde, un adevărat zid de flăcări a străbătut fluviul: la Val de La Haye, pe malul drept, în faţa rafinăriei, un ponton de lemn a fost şi el prăjit de valul incandescent. Urmările acestui neaşteptat fulger nu au fost prea grave: mai multe barje şi două vapoare au fost atinse, doar două împingătoare au fost distruse în întregime. Ocupanţii unuia dintre acestea au scăpat de la moarte doar graţie prezenţei de spirit a unui macaragiu. Flăcările au mai lins coca unui petrolier, amarat lângă rezervoarele «Shell».

Pe la ora 8:30, focul a luat naştere în preajma cargoului grec «Eleistria», de 14.000 de tone, încărcat cu făină, şi lung de 150 de metri. O scânteie sau un muc de ţigară, şi iadul s-a coborât pe Sena. Atmosfera era încărcată de vapori de hidrocarburi în acea dimineaţă, zic martorii. Flama a luat-o pe râu în sus, spre rafinăria Shell.

Un împingător al Uniunii normande, «Elbiot», precum şi barjele autopropulsate «Sare» şi «Adour», încărcate de fosfo-gyps, au fost încercuite de flăcări. Cu mai bine de 40 de kilometri pe oră, focul se propaga pe suprafaţa apei.

Un al doilea împingător, «Capitole», proprietatea armatorului Marcel Rolland, şi cele trei barje ale sale, «Arthur», «Didier» şi «Languedoc», au fost şi ele prinse în capcană.

«Capitole» se afla nu departe de o macara de pe mal. Macaragiul le-a salvat viaţa celor aflaţi pe vas în acel moment. «Eram prizonieri. Nu puteam face nimic» – povesteşte Georgette Meresse, de 28 ani, soţia lui Richard, pilotul «Capitolului». «Richard a văzut flacăra, mi-a strigat să iau băieţelul şi să ies pe punte».

 Richard, Georgette şi micul Jerome au fost văzuţi de macaragiu. Acesta a coborât cupa şi i-a cules pe oamenii aflaţi în primejdie, depunându-i apoi, în siguranţă, pe mal. «Era singura cale de a fi salvaţi» – recunoaşte Georgette. «Altfel am fi ars de vii».

 

O adevărată bombă. «Cu o viteză de neimaginat» – povesteşte un alt martor -, «limba de foc s-a îndreptat spre rafinărie. Flăcările au lins coca petrolierului „Argeş, aparţinând companiei române „Navrom“. Vasul, cu o capacitate de 36.150 de tone şi lungimea de 190 de metri, descărcase hidrocarburi aromatice.

Rezervoarele sale erau, aşadar, pline de gaz. Iar „Capitole“, care ardea, a lovit coca acestei adevărate bombe plutitoare… La „Shell“ s-a sunat alarma. Pompierii au sărit la tunurile de apă.

De la Rouen, Gran-Couronne, Grand-Quevily, Canteleu, Moulineaux au sosit vehicule de pompieri. Vaporul-pompier al Portului autonom Rouen s-a îndreptat şi el spre zona incendiului.

 

Şaptezeci de pompieri, conduşi de locotenent-colonelul Louvet, au luptat cu focul, folosind tunuri şi spumă. Aşa se face că pagubele au fost limitate. Spre ora 9, toate focarele au fost stăpânite. E drept, „Capitole“ şi „Elbiod“ au fost distruse complet, însă cargoul grec şi petrolierul român n-au avut decât puţin de suferit».

 

Nici o anomalie la «Shell». Ancheta deschisă de Poliţia din Rouen încă de la începutul acestui foarte grav accident va încerca să determine mai întâi originea teribilei pânze de combustibil. Să se fi rupt vreo ţeavă la «Shell»? Nu a fost făcută, se pare, nici o constatare în acest sens. Reprezentanţii rafinăriei au declarat ieri după-amiază că, imediat după declanşarea alarmei, toate echipamentele au fost verificate, însă nimic anormal nu a fost constatat. Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă nu cumva s-a efectuat vreo manevră greşită în timpul procesului de descărcare a petrolierului companiei «Navrom»“.

 „Paris – Normandie“, 12 septembrie 1981: „După ce au stabilit că nu există indicii de ruptură la conductele rafinăriei «Shell», serviciile poliţieneşti însărcinate cu ancheta au orientat cercetările, aşa cum scriam încă de ieri, asupra petrolierului român de 36.000 tone «Argeş», care a livrat hidrocarburi uşoare la «Shell».

 

Ieri-dimineaţă au avut loc testări ale circuitului de pompare de pe «Argeş» şi s-a constatat o importantă scurgere de lichid în Sena. Aceasta e posibil să fie originea peliculei explozive de joi dimineaţă. Aceasta s-ar putea să fie sursa incendiului de joi dimineaţa. Dar, ancheta nu s-a încheiat încă. Orice ar fi fost, lumea din zonă o să-şi amintească mult timp de râurile de foc şi de miraculoasa salvare a familiei pilotului de pe «Capitole» de macaragiul Georges Deboute“.

 

Declaraţia lui Traian Băsescu acordată revistei săptămânale „Flacăra“[2], 31 decembrie 1982:

„Am dat curs unei ciudate invitaţii, primită prin poştă, semnată de «un grup de marinari români» – ca în drumurile noastre prin Constanţa să ne facem timp să cunoaştem nişte oameni frumoşi, să stăm de vorbă cu comandantul navei «Crişana», Traian Băsescu. Este – mi se spune – cel mai tînăr comandant de pe petrolierele ţării – nici 31 de ani – comandant căruia i s-a încredinţat, ca semn de preţuire şi încredere, a doua navă ca mărime a ţării, navă al cărei echipaj atinge vîrsta medie de 27 de ani. Scurta şi enigmatica scrisoare se încheie astfel: «Nu uitaţi să-l întrebaţi despre întîmplarea cu incendiul de pe nava „Argeş“, petrecută undeva, în lume, pe vremea cînd abia îşi luase brevetul de comandant, cînd nu pmplinise încă 30 de ani».

«(…) Ne aflam într-un port, pe un mare fluviu. Descărcam nafta, un produs distilat din benzină. „Argeşul“ se afla în dana unei mari companii petroliere. Spre sfîrşitul descărcării a izbucnit incendiul. Nu se ştia de la ce şi cum izbucnise. Se aflau în zonă alte 14 nave sub diverse pavilioane. Ardea fulviul în plină zi. Flacăra atingea 40 de metri. În circa 45 de secunde şi nava noastră a fost prinsă în această horă de flăcări. Mai întîi am ordonat trecerea echipajului la posturile de manevră, cu intenţia de a scoate nava din zonă. Văzînd că nu suntem decuplaţi şi realizînd că nu putem pleca – s-ar fi întîmplat o adevărată catastrofă – am hotărît să rămîn cu echipajul la bord, în speranţa că incendiul nu va determina explozia tancurilor de marfă ale navei şi cu intenţia fermă de a stinge incendiul de pe nava noastră şi de a o salva. Echipajul a trecut, deci, la posturile de incendiu.

– Cît a durat lupta cu focul?

– Două ore. Două ore în care am stins şi un împingător străin abandonat de echipaj şi adus de curent în pupa navei «Argeş», cu tancurile de combustibil în flăcări. Pericolul creştea alarmant. Pe de o prate stingeam flăcările care ne cotropiseră, pe de alta un nou generator de incendiu ne ameninţa. A fost o luptă titanică.

Întregul echipaj a rămas la posturi. Mecanicul Cîmpeanu Rubin, fără să vadă ce se întîmplă afară, fără să ştie dacă scăpăm sau nu, nu s-a dezlipit de comanda maşinii, asigurînd funcţionarea agregatelor. Căpitanul secund Costică Ghiondea sau ofiţerul III maritim Doru Manole Spiridon s-au aflat permanent în fruntea celor intraţi în flăcări pentru stingerea incendiului. Fiecare în parte dintre membrii echipajului ar merita să se vorbească despre faptele lui. Era situaţia clasică de abandon a navei. Nimeni nu ne-ar fi acuzat că, într-o asemenea împrejurare, am părăsit nava. Dealtfel, toate cele 14 nave din zona incendiului au fost abandonate.

– De ce aţi rămas totuşi pe vas?

– Poate gîndul că nu puteam să ne întoarcem acasă cu avionul. Glumesc, desigur! Hotărîrea de a rămîne a fost comună. Fiecare membru al echipajului cunoştea valoarea navei – 20 de milioane dolari; încărcătura, alte milioane. Sigur, viaţa oamenilor e mai presus de toate milioanele. Tradiţia marinărească ne obliga, însă, la efortul suprem de apărare a navei.

Plus catastrofa care ar fi urmat pentru complexul petrolier din zonă. Şi am reuşit. Nu am avut nici un rănit. Micile arsuri ale fiecăruia, desigur, nu le mai treci la socoteală cînd salvezi o navă şi cînd te descoperi pe tine, echipaj român, ca singurul care nu şi-a părăsit nava. (…)»“.

 

Traian Băsescu, 23/ 24 iunie 1998, la PRIMA TV[3]: „(…) Când eram comandant pe «Argeş», la trei luni de când îmi obţinusem brevetul de comandant, am luat foc în Portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost în incendiul din Rouen, în Franţa. Nava suspectată că a generat poluarea, care a făcut ca tot bazinul Portului Rouen şi Sena să fie tot o flacără pe o întindere de 3 kilometri, a fost nava mea, pentru că era nava cea mai mare din zonă şi descărcam nafta în dana rafinăriei «Shellfrançaise». Am stat acolo 28 de zile în anchetă.

Legislaţia franceză funcţiona corect. Adică nu trebuia să dovedesc eu că nu s-a produs poluarea de la mine, ci autorităţile franceze trebuiau să dovedească că s-a produs poluarea de la mine. În cele 28 de zile m-am prezentat şi la tribunal, am fost şi în ancheta organelor de justiţie franceze şi, după 28 de zile, instanţa s-a pronunţat că nu poate fi probată vina navei «Argeş». Am plecat, dar au rămas un litigiu, o acuzaţie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune… 

A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a întâmplat cu noi acolo şi, acum pot să o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva în instalaţie înainte să permitem accesul autorităţilor franceze la bord, ceea ce a făcut imposibilă demonstraţia, demonstrarea vinei noastre… Acasă nu puteam să nu-i spun care a fost realitatea măcar armatorului, armatorul nu puteam să mi-l mint, iar în echipaj erau destui care ştiu ce s-a întâmplat. (…)“.

 

Traian Băsescu, 14 noiembrie 2009, în cotidianul „Libertatea“[4]: „(…) nava a fost cuprinsă de flăcări. Foc, înăbuşeală, fum. Atunci am început să-mi văd filmul copilariei. La un moment dat, în timpul acestei visări care mă ducea în braţele morţii, mi s-a părut că în foc îmi văd soţia cu fetiţele de mână. A fost incredibil. O imagine pe care nu o voi uita niciodată. M-am repezit în foc. Voiam să ajung la fetele mele. Se întâmpla în 1981, iar pe vremea aceea se purtau cămăşi de nailon, dacă vă aduceţi aminte. Cămaşa a fost salvarea mea, pentru că s-a topit instant. Şi când am simţit că mi-a intrat plasticul în piele m-am trezit brusc din mersul acela halucinant prin foc. Ca într-un film…(…)“.

Pagubele, estimate la circa 12 milioane dolari, nu au fost plătite de nimeni, pentru că vinovaţii nu au fost nici acuzaţi, nici condamnaţi.

 

(din volumul “Amintiri despre o flotă pierdută”)